Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 iunie 2010
other · respins
Roberta Alma Anastase
Discurs
„Uniunea Europeană se implică activ, prin intermediul angajamentelor civile și militare, în soluționarea crizelor atât pe teritoriul european, cât și în alte regiuni ale globului.
Astfel, la Consiliul Afaceri Generale și Relații Externe, desfășurat la Bruxelles în anul 2007, a fost agreată desfășurarea unei misiuni PESA în Afganistan, în domeniul poliției, denumită EUPOL Afganistan.
România, consecventă politicii de afirmare ca membru responsabil al comunității internaționale, își reiterează poziția de contribuitoare activă la stabilizarea, reconstrucția și democratizarea Afganistanului.
În acest context, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 42/2004 privind participarea cu forțe armate la misiuni în afara teritoriului român, am aprobat propunerile prim-ministrului Guvernului României, referitoare la suplimentarea participării cu 5 polițiști la misiunea UE din Afganistan – EUPOL Afganistan.
Fondurile financiare necesare acestei misiuni sunt asigurate de către Uniunea Europeană, în zona de misiune (alocație zilnică, sporuri pentru muncă grea și sporuri pentru risc), iar cheltuielile referitoare la salariile din țară, asigurări, echipare și transport vor fi suportate din bugetul alocat Ministerului Administrației și Internelor pentru anul 2010”. _(Își reia locul la prezidiu._ )
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.