Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 februarie 2014
final vote batch · respins
Ioan Oltean
Discurs
„Uniunea sărăciei”
Nu trece zi fără ca incompetența guvernanților Uniunii Social-Liberale să nu lase urme adânci în scăderea nivelului de trai al cetățenilor, în ceea ce înseamnă dezvoltarea României, în lipsa responsabilității unor amatori ai emisiunilor televizate și ai jocurilor de iarnă în timp de situații de urgență. Am putut observa cu ușurință o Românie cu două viteze, o Românie divizată între conduși și conducători, între care există un zid depășit doar la momentul alegerilor, o Românie în care cetățenii de rând îngheață și așteaptă ca reprezentanții autorității publice centrale și locale să-și facă datoria, iar guvernanții, în frunte cu domnul cu fes, Victor Viorel Ponta, grăbit să ajungă la un meci, sunt prea ocupați cu propriile pasiuni pentru a da curs rezolvării problemelor cetățenilor, cei care, prin votul lor, le-au oferit legitimitate.
Are nevoie România de un guvern prea ocupat cu problemele cu justiția ale propriilor membri? Au nevoie cetățenii de un guvern care-și acoperă propria incompetență și incapacitate de a performa, impunând noi taxe și impozite, îngreunând astfel traiul de zi cu zi al tuturor cetățenilor?
De la începutul anului 2009 până în aprilie 2012, guvernarea PDL a reușit să comaseze sau să elimine 237 de taxe și impozite din 491 existente la începutul guvernării. Ce a făcut guvernarea „Uniunii sărăciei”? A blocat acest efort și a introdus 34 de taxe noi și impozite majorate până în prezent. În fapt, Guvernul sărăciei și incompetenței conduce detașat în topul guvernelor care au adus cele mai multe schimbări legislației fiscale în ultimii 10 ani. Guvernul USL a adus 37 de modificări asupra Codului fiscal și Codului de procedură fiscală, așadar, legislația fiscală a suferit, în medie, câte două modificări pe lună, fără consultare publică și fără să respecte Legea responsabilității fiscale.
În fapt, situația dramatică în care se află cetățenii după cei aproape doi ani de guvernare USL este accentuată și de eșecul în susținerea IMM-urilor și, implicit, de lipsa locurilor de muncă. Astfel, reducerea fondurilor alocate IMM-urilor, lipsa creării unor programe noi de finanțare și susținere a dezvoltării motorului economiei ne oferă perspectiva gri a
situației șomajului, astfel, în ultimul an, numărul șomerilor crescând cu 48.000 de persoane.
Așadar, sărăcia „asigurată” de Guvernul USL devine încetul cu încetul o certitudine, singura reușită a acestui Guvern. În fapt, ce poate asigura Guvernul niciunui proiect? Investițiile publice au fost tăiate cu 10% în 2013, în timp ce cheltuielile de personal, cu bunurile și serviciile au crescut. Procentul acordat investițiilor a ajuns la cel mai mic nivel din ultimii ani, de 5,1% din PIB, programele majore de investiții naționale au fost ratate, bugetele alocate pilonilor de dezvoltare a unei societății educate și sănătoase au fost reduse. Într-adevăr, fondurile europene s-au dovedit a fi anul trecut o sursă importantă de creștere economică. Dar acesta este rezultatul contractelor semnate în anii 2010–2011. În fapt, ochiul critic, obiectiv, care a punctat incapacitatea acestui Guvern în ceea ce privește absorbția fondurilor europene a fost chiar Comisia Europeană. Astfel, acordul de parteneriat trimis Comisiei de către Guvernul Ponta în luna octombrie a anului trecut a fost aspru criticat pentru lipsa de viziune, pentru incoerența stabilirii obiectivelor și indicatorilor. Aceasta este starea de fapt care caracterizează această guvernare: iresponsabilitatea, lipsa de viziune, incoerența, aroganța, dezinteresul pentru interesul național, pentru dezvoltarea unei Românii puternice, care să genereze o creștere economică în vederea îmbunătățirii condițiilor de trai și recuperării decalajului de dezvoltare față de țările membre ale Uniunii Europene.