Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 decembrie 2013
Declarații politice · respins
Mircea Lubanovici
Discurs
„Uniunea Social-Liberală, remarcabilă prin protejarea corupției”
Sunt profund îngrijorat de modul în care guvernanții social-liberali interpretează regulile și principiile democrației și ale statului de drept. Evenimentele de săptămâna trecută, culminând cu reprimarea violentă a protestelor de stradă de duminică, arată încă o dată cum conducătorii noștri înțeleg prin guvernare protejarea intereselor de grup și ale personajelor aflate în conflict cu legea. Ține de domeniul absurdului ca, în contextul în care Uniunea Europeană dezvoltă o luptă tot mai accentuată și cuprinzătoare pentru limitarea și condamnarea corupției, Parlamentul României să promulge legi ce să protejeze tocmai faptele de corupție!
Mă văd nevoit să condamn răspicat atât modificările pe care le-ați adus Codului penal, cât și modul total lipsit de transparență în care ați ales să faceți acest lucru. Este inadmisibil ca într-un for legislativ al unui stat european amendamente de asemenea anvergură să se conceapă în ședințe secrete, fără o informare prealabilă și fără să existe o evidență clară a membrilor Comisiei juridice care au participat la această ședință. Mai mult decât atât, este inacceptabil ca aceste schimbări să fie supuse votului fără dezbatere parlamentară! Ca și cum nu ar fi fost suficiente toate aceste abateri de la regulile democratice, trebuie să adaug și ridicolele declarații ale unor deputați USL care au afirmat deschis că nu au știut ce au votat, bazându-se pe indicațiile liderilor de grup!
## Stimați colegi,
Care mai este viitorul european al României dacă principala preocupare a parlamentarilor majorității constă în inițierea de legi care să îi scape de controlul justiției?
Cum altfel putem interpreta excluderea demnitarilor din categoria funcționarilor publici, iar infracțiunile pe care aceștia le-ar putea comite rămân în afara legislației penale?
În plus, schimbarea flagrantă a semnificației conflictului de interese facilitează actele de corupție și favorurile la toate nivelurile administrației – de la miniștri până la președinți de consilii județene și primari.
În contextul în care licitațiile publice cu dedicație au fost expuse în media și anchetate penal, nu pot să nu remarc cum această modificare a definiției conflictului de interese favorizează și absolvă de vină primarii penali ai USL-ului!
Dacă adăugăm și proiectul de descentralizare pe care Guvernul și l-a asumat, proiect conceput tot ca un cadou pentru baronii locali, obținem tabloul complet al procesului prin care USL-ul încearcă să acapareze tot mai mult instituțiile și administrația statului! Totul spre beneficiul intereselor de grup, prin minimizarea controlului justiției.
Consider că actele de săptămâna trecută reprezintă devieri grave de la mecanismele democratice și ale statului de drept, iar multiplele reacții de condamnare venite din partea statelor occidentale și ale instituțiilor europene confirmă din plin această afirmație.