Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 octombrie 2013
Declarații politice · adoptat
Hubert Petru Ștefan Thuma
Discurs
Uniunea Social-Liberală și-a asumat în fața electoratului creșterea gradului de bunăstare a cetățenilor, ca fiind cel mai important factor pe care să-l aibă în vedere în toate acțiunile pe care le întreprinde la nivel guvernamental.
Unul dintre exemplele cele mai bune pentru faptul că încercăm să ne onorăm promisiunile îl reprezintă decizia Ministerului Muncii de a acorda ajutoare de încălzire, începând cu luna noiembrie a acestui an.
Ajutorul de încălzire se va acorda în funcție de forma de încălzire și de venituri, pe tranșe, începând de la 155 de lei și poate ajunge până la 1.082 de lei, dacă încălzirea este în sistemul de termoficare, și 615 lei pentru celelalte forme de încălzire. Ajutorul se acordă de la 1 noiembrie 2013 până pe 31 martie 2014.
Astfel, în anticiparea efectelor creșterii prețului la gaze asupra unor categorii ale populației, Ministerul Muncii s-a preocupat încă de la sfârșitul verii să asigure cadrul legislativ prin care persoanele defavorizate să fie protejate de majorarea costurilor pe perioada sezonului rece.
Guvernul USL a introdus, de asemenea, și ajutoare pentru încălzirea cu energie electrică, care vor varia între 240 lei pentru familiile/persoanele cu venituri până la 155 lei/persoană și 48 lei pentru venituri de până la 615 lei/persoană.
Adevărata misiune a guvernării USL este aceea de a crea șanse pentru toți cetățenii acestei țări; astfel, consider că demersurile ministrului muncii sunt bine-venite, iar persoanele cu venituri reduse trebuie ajutate să treacă iarna în condiții decente.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.