Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 aprilie 2013
Declarații politice · respins
Florin Mihail Secară
Discurs
„USL – inamicul democrației directe”
Nu foarte departe de primul titlu al Constituției României se stipulează simplu și clar faptul că „Suveranitatea aparține poporului român”, care se poate exercita indirect, prin reprezentanți, sau direct, prin referendum. Tot în același articol al Legii fundamentale constituantul a prevăzut pericolele care se pot manifesta la adresa suveranității și a precizat expres că „Niciun grup și nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”.
Cu toate că limbajul în care a fost redactată cea mai importantă lege a țării nu este unul abstract, ci simplu și comprehensibil, Uniunea Social-Liberală încearcă, prin tertipuri de-a dreptul obscene, să ne convingă că în fapt nu știm să citim Constituția României și că ei știu să interpreteze mai bine ceva ce este de domeniul evidenței. Astfel, prin actele și faptele USL, grupul de politicieni care au populat Parlamentul României în decembrie 2012 printr-o campanie electorală plină de promisiuni și minciuni consideră astăzi că voința poporului trebuie să se subsumeze voinței unui grup vremelnic de aleși. Când afirm acest lucru am în vedere, în primul rând, desconsiderarea totală a rezultatelor referendumului organizat în 22 noiembrie 2009 la care, din totalul de 18.293.277 de persoane înscrise în listele electorale permanente, au participat la vot 9.320.240 de persoane, număr suficient ca referendumul să fie declarat valabil în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 3/2000.
La data de 22 noiembrie 2009, cetățenii care au participat la vot au optat pentru trecerea la un parlament unicameral (72,31%) și pentru reducerea numărului de parlamentari (83,31%). USL a tratat cu totală nonșalanță aceste opțiuni și a întreprins toate demersurile pentru a stopa atât Proiectul de revizuire înaintat de Președintele României, cât și pe acela inițiat de Partidul Democrat Liberal și a dat românilor un parlament cu 588 de reprezentanți.
Mai mult, zilele acestea, Uniunea Social-Liberală se pregătește să le spună românilor că nu-i bine cum au votat și se mobilizează să respingă orice inițiativă care ar duce la îndeplinire rezultatele referendumului din anul 2009.
Ipocrizia este în fapt deviza USL și când spun aceasta am cunoștința termenilor. Dacă rezultatul referendumului din anul 2009 este neinteresant pentru USL și liderii săi, în schimb, în anul 2012 referendumul pentru suspendarea Președintelui României era instrumentul suprem al democrației, iar rezultatul lui putea să fie confirmat și de 20% dintre cetățenii cu drept de vot! Altfel spus, USL a fost pregătită să accepte rezultatele unui referendum invalidat de populație și uită total un referendum valid și ale cărui rezultate sunt așteptate de români.
USL ori nu știe, ori nu vrea să recunoască minciunile zi de zi afirmate, pentru că, oricât de mult ar dori să croiască o Constituție după chipul și asemănarea lui Crin Antonescu și după interesele lui Dan Voiculescu, noua Lege fundamentală va încălca principiul democrației directe și nu va fi legitimă pentru niciun cetățean român.