Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 aprilie 2013
other · respins
Ion Diniță
Aprobarea unei modificări a ordinii de zi
Discurs
„USL va relansa economia României”
Doresc să accentuez unele aspecte mai puțin mediatizate până acum în ceea ce privește politica economică a Guvernului USL.
Până acum, în fostele guvernări, Fondul de rezervă al Guvernului a fost folosit excesiv în scopuri politice și electorale. Ca urmare, consider că este nevoie de modificarea legislației, astfel încât acest fond să fie folosit pe criterii și destinații precise.
Am mai remarcat că fostele guverne PDL nu au urmărit adoptarea unor măsuri de relansare economică, dar, în schimb, au păstrat banii pentru Programul Național de Dezvoltare a Infrastructurii, destinat aproape exclusiv clientelei politice. Discuțiile purtate între Guvern și FMI nu au atins problema principală a perioadei 2009–2011, respectiv locurile de muncă. Măsurile adoptate de guvernele Boc și MRU nu au creat niciun loc de muncă, ba, din contră, s-au remarcat prin noi restructurări în zona bugetară și în cadrul companiilor de stat, dar și în privat, ceea ce a însemnat creșterea șomajului.
Promisiunile făcute de fosta putere privind indexarea pensiilor și recuperarea tăierilor salariale au fost încălcate, și flagrant, și iremediabil. Este evident că din cauza incompetenței și a lipsei de seriozitate a fostelor guverne, actualii responsabili ai statului au o misiune extrem de grea. USL a insistat, inclusiv în discuțiile purtate cu delegația FMI, pe soluționarea problemei celor nouă miliarde de lei pe care Guvernul trebuie să-i restituie cetățenilor care și-au câștigat drepturile în instanță. De asemenea, USL a accentuat că reducerea CAS, care vine în primul rând în sprijinul mediului privat, poate fi o soluție viabilă doar cu condiția să se renunțe la PNDI și la alte investiții politice pentru clientelă.
Consider că nu este cazul să mai dăm vina pe „moștenirea” preluată de la fostele guverne. În mod sigur, USL va veni cu noi măsuri de relansare economică și de stimulare a atragerii fondurilor europene, pentru crearea de noi locuri de muncă și menținerea celor existente.
*
„Susțin proiectul de ordonanță de urgență ce vizează stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol”
Mă declar un susținător al ordonanței de urgenței care se circumscrie obiectivelor prioritare stabilite prin HG nr. 725/2010, de realizare a unui comerț civilizat cu produse agricole ce corespund standardelor de calitate și normelor de siguranță alimentară.
Acest proiect de ordonanță de urgență prezintă unele elemente semnificative diferite față de varianta de Proiect de hotărâre de guvern privind stabilirea unor măsuri de reglementare a filierei de comercializare a legumelor, fructelor proaspete și cartofului, postată pe site-ul MADR, și anume:
a) extinderea măsurilor de reglementare a comercializării pentru toate produsele obținute în sectorul agricol, nu numai pentru fructe, legume și cartof;