Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 noiembrie 2018
other · Trimis la votul final
Ioan Cupșa
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi 45
Discurs
Intrăm în dialog, domnule președinte. _(Vociferări.)._ Intrăm în dialog, da, e perfect.
Deci, cum vă întrebam – retoric, bineînțeles –, sper să nu răspundeți cu toții, în cor, că aveți astfel de motive pentru a înființa această secție specială. Există vreun fenomen infracțional extins în rândul magistraților și noi, toți ceilalți, nu înțelegem acest lucru? Credeți că punând presiune în acest fel asupra magistraților vor spori calitatea și eficiența actului de justiție, așa cum v-ați propus prin programul de guvernare?
Lucrurile sunt absolut clare. Doriți să instalați un procuror-șef al acestei secții, îl instalați, veți instala un adjunct al acestui procuror, veți selecta cei 15 procurori-șefi și, probabil, credeți că v-ați înstăpânit pe justiție și că-i veți controla pe magistrații care își desfășoară activitatea, pe cei peste 7.000 de magistrați care își desfășoară activitatea.
Vă înșelați. Ați greșit din nou. Este incalificabil ce ați făcut, pentru că – subliniez încă o dată – nu exista niciun argument pentru înființarea acestei secții.
Anul trecut, în anul 2017, doar șase magistrați – trei procurori și trei judecători – au fost trimiși în judecată în legătură cu săvârșirea unor astfel de infracțiuni.
Ați vorbit de fiecare dată de un fenomen extins. Ați vorbit despre mii...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.