Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 decembrie 2006
procedural · adoptat
Gheorghe Funar
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte de ∫edin˛„. Doamnelor ∫i domnilor parlamentari,
Am o obiec˛ie ∫i, respectiv, a∫ veni cu o completare, dac„ este posibil, domnule pre∫edintele, a textului propus de c„tre cei doi ini˛iatori, domnul deputat Gabor Gheorghe ∫i domnul senator ™erban Nicolae.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 185/11.XII.2006 Lipse∫te finalul acestui text ∫i, dup„ Ónt‚lnirea care a fost provocat„ de c„tre premierul Rom‚niei, domnul C„lin Constantin Anton Popescu-T„riceanu, cu liderii partidelor politice, s-a convenit ca, la 13 mai 2007, s„ aib„ loc alegeri pentru reprezentan˛ii Rom‚niei Ón Parlamentul European. ™i a∫ veni, dac„ este posibil, cu o completare a acestui text, deci, îse consider„ exercitarea unui mandat de membru al Parlamentului European, p‚n„ la 13 mai 2007“.
Œn acest fel, s„ gr„bim desf„∫urarea acestor alegeri, pentru c„ altfel ele nu vor mai avea loc nici Ón 2008. V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.