Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 iunie 2007
procedural · respins
Verginia Vedina∫
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Interpelarea am formulat-o Ómpreun„ cu colegul senator Ilie Petrescu ∫i prin ea Óncerc„m s„ atragem aten˛ia asupra unui fenomen grav ∫i periculos care se petrece, prin care, Ón mod for˛at, sunt introduse Ón faliment Óntreprinderi de stat, Ón baza unor interese financiare oculte, cu complicitatea autorit„˛ilor publice, inclusiv a celor judec„tore∫ti, mai exact.
Compania Na˛ional„ a Lignitului s-a reorganizat Ón mai multe Óntreprinderi, dintre care una avea ca finalitate s„ str‚ng„ datoriile, crean˛ele fostei companii la diferi˛i debitori.
De∫i finalitatea ei era aceasta ∫i competen˛a era stabilit„ prin lege ∫i de∫i ∫i-a realizat aceast„ competen˛„, Ón baza unei sesiz„ri a unui creditor, a fost introdus„ Ón faliment. Pentru lichidator s-a stabilit un onorariu care Ónseamn„ vreo 700 miliarde de lei, bani de care statul este p„gubit, dar care intr„ Ón ni∫te buzunare, altele dec‚t cele ale statului.
Œl rug„m pe domnul prim-ministru s„ dea aceast„ sesizare a noastr„ Ón competen˛a ministrului economiei ∫i finan˛elor ∫i a ministrului justi˛iei, pentru a se cerceta fenomenul ∫i a se g„si o solu˛ie, astfel Ónc‚t bugetul statului s„ nu fie p„gubit.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.