Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 octombrie 2005
procedural · adoptat
Teodor Viorel Mele∫canu
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
O s„ Óncerc s„ urmez exemplul domnului senator T„r„cil„ ∫i s„ fiu foarte scurt, spun‚ndu-v„ foarte clar, cu argumente de text, c„ varianta propus„ aici de comisie, pe care d‚nsul a considerat-o anticonstitu˛ional„, este perfect constitu˛ional„. Este adev„rat, cum a citat domnul senator T„r„cil„ art. 64 alin. (2), este adev„rat c„ pre∫edintele Camerei Deputa˛ilor ∫i pre∫edintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor, iar ceilal˛i membri sunt ale∫i la Ónceputul fiec„rei sesiun, ceea ce, Óns„, n-a citit domnul senator din Constitu˛ie, ∫i o s„ v„ citesc eu, este ultima fraz„ a acestui alin. (2), care spune: îMembrii Birourilor permanente“, deci, ∫i pre∫edintele, ∫i vicepre∫edin˛ii, ∫i secretarii, ∫i chestorii îpot fi revoca˛i Ónainte de expirarea mandatului.“ Œn opinia mea, aceast„ prevedere clar„ a Constitu˛iei constituie baza pe care s-au cl„dit toate propunerile ∫i argumentele pe care noi le-am prezentat.
Ce s-a f„cut prin proiectul de regulament? Œn loc s„ se lase aceast„ dispozi˛ie constitu˛ional„, care este foarte general„ ∫i care ar fi permis revocarea, Ón orice condi˛ii, ∫i un abuz poate chiar din partea majorit„˛ii, proiectul de regulament pe care-l avem Ón discu˛ie ∫i propunerile pe care le-am f„cut precizeaz„ Ón ce condi˛ii se poate face aceast„ revocare prev„zut„ de art. 64 alin. (2). Deci nu vreau s„ mai continuu. Ave˛i propunerile Ón fa˛a dumneavoastr„. Singurul lucru pe care vreau s„-l subliniez este c„ este o propunere perfect constitu˛ional„. V„ mul˛umesc.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 159/26.X.2005
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.