Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 decembrie 2006
procedural · respins
Vladimir Alexandru M„n„stireanu
Adoptarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
## V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
## Onorat prezidiu,
## Stima˛i colegi,
Asist„m, Óncep‚nd cu 2005, la un amplu program de construire de autostr„zi Ón Rom‚nia. Asist„m, de asemenea, recent, la laude aduse de pre∫edintele Partidului Democrat ministrului transporturilor, construc˛iilor ∫i turismului, dar, constat„m de la an la an c„ Ón bugetul de stat, Ón dreptul Ministerului Transporturilor, Construc˛iilor ∫i Turismului, sumele alocate pentru proiectele de autostr„zi sunt din ce Ón ce mai mici.
Œn acest sens, la acest amendament care, din p„cate, a fost respins, noi propunem pentru Autostrada Arad— Timi∫oara—Lugoj—R‚mnicu-V‚lcea—Pite∫ti o suplimentare cu un miliard de lei, pentru c„ suma care a fost introdus„ Ón buget reprezint„ doar 1% din suma total„ necesar„ construc˛iei acestei autostr„zi ∫i vom reu∫i sau ve˛i reu∫i Ón acest mod ca Óntr-un timp record de 100 de ani s„ finaliza˛i aceast„ autostrad„.
Œn anul 2005 se spunea c„ p‚n„ Ón 2008 actualul Guvern va construi peste 400 kilometri de autostrad„; la Ónceputul anului 2006, at‚t prim-ministrul, c‚t ∫i ministrul transporturilor spuneau c„ p‚n„ Ón 2012 vom avea 800 kilometri de autostrad„, Óns„, eu vreau s„ v„ atrag aten˛ia, stima˛i colegi de la putere, c„ mandatul dumneavoastr„ se termin„ Ón 2008. Mai ave˛i 2 ani de zile ∫i nu ave˛i nici m„car un kilometru de autostrad„ construit.
A∫adar, v„ propunem aceast„ suplimentare. Ave˛i ∫i suma de unde s„ lua˛i fondurile ∫i v„ rug„m, pentru c„ ∫tiu c„ ∫i dumneavoastr„ sunte˛i doritori de relansarea infrastructurii Ón Rom‚nia, s„ sus˛ine˛i acest amendament. V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.