Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 martie 2010
Dezbatere proiect de lege
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
Vă las pe dumneavoastră să vă întrebați. Nu suntem, oare, penibili – mă refer la cei care votează –, când votați acum pentru, după care, nu vă dați seama ce votați și vine liderul de grup și spune nu știu ce și, după aceea, dânsul spune „Fă așa, ca olteanul!” și dumneavoastră nu mai votați. Păi, când ați votat corect? Prima dată? Că doamna președinte a spus că a citat corect, și asta înseamnă că prima procedură pe care dumneavoastră ați făcut-o, cu votul pentru propunerea Domniei Sale, cu o singură abținere, este cel corect. După 30 de secunde, votați împotrivă, în unanimitate, asupra aceluiași proiect de lege. Ce publicăm în Monitorul Oficial? Spuneți dumneavoastră ce vreți! Hai să supunem la vot ce vreți!
Doamnă președinte, vă rog frumos, cu tot respectul, nu mai avem regulament! Ce votăm? Și când votăm? Eu nu am o problemă. Dumneavoastră sunteți pusă într-o situație delicată și este pentru prima dată când vă văd în această postură. Vă rog frumos să le explicați colegilor să nu mai voteze împotriva votului pe care l-au dat cu 30 de secunde înainte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.