ªtefan Baban

Vã mulþumesc, domnule preºedinte.

Interpelarea este adresatã domnului ministru al Ministerului Muncii ºi Protecþiei Sociale. În plan social, pseudoreforma româneascã s-a soldat cu disponibilizarea a trei milioane de angajaþi ºi cu reducerea la jumãtate a salariului real.

Dupã 11 ani de tranziþie, România a atins trista performanþã ca numãrul oamenilor care muncesc sã fie mai mic decât al celor care nu muncesc. Astfel, în conformitate cu datele statistice, în primul trimestru al anului curent, aproximativ 10 milioane de români aveau o

ocupaþie, în timp ce peste 11,3 milioane erau inactivi. În noua economie restructuratã a României lucreazã astãzi cu 3 milioane de angajaþi mai puþin, care sunt plãtiþi doar la jumãtatea salariului real de acum 10 ani. În fapt, cei 10 milioane de angajaþi scriptic sunt mult mai puþini, dacã avem în vedere cã o bunã parte din aºa-zisa forþã activã aflatã în mediul rural activeazã pe post de figuranþi. Fapt este cã oamenii care muncesc sunt foarte puþini ºi ei sunt obligaþi sã poarte în spate povara din ce în ce mai mare a unor contribuþii la fondul de pensii, la fondul de ºomaj, la fondul de sãnãtate etc. Situaþia este atât de gravã încât fondul de pensii este în deficit cronic de mulþi ani, iar fondul de sãnãtate este ºi el în mare suferinþã, dovadã fiind neputinþa acestora de a face faþã cerinþelor sociale.

Pãstrarea unor echilibre între populaþia totalã ºi cea activã, între populaþia activã ºi cea ocupatã, între cea ocupatã ºi cea fãrã ocupaþie este vitalã pentru progresul þãrii. Din pãcate, realitatea economicã este cu totul alta, iar soluþiile pentru depãºirea impasului social seamãnã cu poveºtile de adormit copiii.

Interdependenþa dintre cele douã componente ale pieþei muncii este atât de mare încât lipsa cererii de locuri de muncã a influenþat ºi numãrul populaþiei totale, care an de an a scãzut. Aceastã diminuare a început în Õ92 ºi ea se manifestã în douã mari direcþii Ð în emigrare ºi în scãderea naturalã prin devansarea ratei natalitãþii faþã de cea a mortalitãþii.

Faptul cã anual 13 Ð 14 mii de persoane pãrãsesc România nu ar fi o dramã dacã tinerilor intelectuali li s-ar acorda mãcar o ºansã, nu neapãrat la nivelul standardelor internaþionale, dar ceva decent, ca, de altfel, ºi meseriaºilor care bat fãrã rost la porþile fabricilor ce continuã sã se închidã. Ei sunt lãsaþi adesea la mâna hapsânã a unor patroni care, atunci când este vorba de exploatare ºi ºantaj, nu au nici mãcar fricã de Dumnezeu.

Îngrijorarea este însã la fel de mare ºi în legãturã cu sporul natural, care a început din Õ92 sã devinã negativ ºi care a înregistrat rate anuale negative descrescãtoare. Pe an ce trece, populaþia României va îmbãtrâni ºi mai mult, iar costul de întreþinere al unor asemenea evoluþii demografice ar putea deveni insuportabil, trenând relansarea economicã.

Realitatea este cã motive de îngrijorare sunt foarte multe. Chiar din datele statistice, în structura oricãrei categorii sociale în parte se poate constata cã situaþia este mult mai tragicã decât apare ea la nivel macro. Politica resurselor umane intereseazã în cel mai înalt grad managementul.