Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 octombrie 2001
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Marcu Tudor
Discurs
Vã mulþumesc, domnule preºedinte, ºi vã rog sã mã iertaþi cã vã menþin atenþia puþin asupra unor puncte de vedere care necesitã a fi lãmurile în urma raportului prezentat de preºedintele comisiei.
Sunt convins, înainte de a purcede la explicarea fiecãrui punct de vedere, la demontarea lui, cã, dacã acest proiect de lege era fãcut de un membru P.D.S.R., trecea de mult de comisie. De asemenea, dacã era fãcut de Guvern, nici nu se mai punea problema, putea sã fie ºi neîntrunit cvorumul comisiei, cã tot favorabil i se dãdea, ºi spun asta în perfectã cunoºtinþã de cauzã.
În 5 ani, îndeplinind funcþii de conducere în Biroul Comisiei de apãrare, ordine publicã ºi siguranþã naþionalã, precum ºi în acela de control al activitãþii Serviciului de Informaþii Externe, m-am lovit de nenumãrate ori de proiecte de legi care erau incomparabil mai prost întocmite decât se presupune a fi acesta, invocându-se asta de fapt ca motiv principal, primul. Am retrimis chiar rapoarte ale C.S.A.T.-ului, fãcute infantil, copilãresc de prost, este drept, pe vechea guvernare. Am solicitat sã vinã iniþiatorii acestora în Parlament. Nici nu ne-au rãspuns, n-au catadicsit nici mãcar sã ne dea atenþia cuvenitã; erau siguri cã va trece, cum au ºi trecut.
Vreþi sã vã dau o listã cu toate proiectele de legi care au trecut, ºi nu numai cu greºeli gramaticale, chiar frustrante, aºa, pentru cultura noastrã, pentru inteligenþa fiecãruia dintre noi, ci pur ºi simplu pentru inadvertenþe de formã, pentru necorelãri între texte ºi multe alte discuþii care pot fi argumentate punct cu punct în demontarea primului punct pe care l-a invocat domnul preºedinte. Este o exprimare Ñ iertaþi-mi fie spus, cã este colegul meu Ñ cel puþin subþire, ca sã nu spun copilãreascã; sã se uite pe toate textele de lege.
Sã vã dau un exemplu, dacã îmi permiteþi! Un membru P.D. în legislatura trecutã a venit ºi s-a plimbat printre parlamentarii P.D., cerând sã semneze un proiect de lege care prevedea numai atât: cartofii de sãmânþã, atât. Era un proiect de lege de semnat de nu ºtiu câte zeci de parlamentari din P.D. Ce era asta? Era o lege anterioarã în care, într-o înºiruire oarecare de produse, þinea de agriculturã, nu ºtiu ce excepþie fãceau sau undeva... a mai bãgat cineva virgulã dupã cartofi, cartofi de sãmânþã. ªi aºa, fiecare parlamentar avea o iniþiativã parlamentarã ºi apãrea acolo pe internet cã sunt o mulþime de iniþiative ale P.D.-ului. Bineînþeles, nu mai ºtiu dacã a trecut sau nu, nu am urmãrit, dar a fost o vânzolealã foarte mare în perioada aceea, datã de neseriozitatea cu care se trateazã iniþiativele parlamentare sau proiecte de legi.
Din nefericire pentru Domnia sa, aceastã iniþiativã nu este de aceastã facturã, este bine gânditã ºi bine judecatã ºi ea vine în sprijinul oamenilor care au solicitat acest lucru. Deci noi, aleºi fiind de ei, suntem obligaþi chiar, nu e numai o datorie de onoare, ci suntem obligaþi sã prezentãm punctele lor de vedere. Nu este un punct de vedere al domnului Bãlãeþ, ºi nici al Partidului România Mare, ci al tuturor celor dintre noi, pentru cã fiecare suntem reprezentanþii unor comune, unor sate, chiar dacã ne facem cã nu mai ºtim cã existã aceste comune sau aceste sate pur ºi simplu ºi prin faptul cã nu ne-am mai dus deloc prin teritoriu. Dacã vreþi, vã fac ºi o listã pânã la urmã, dar nu e cazul acum, a celor care n-au cãlcat niciodatã prin judeþ de când au fost aleºi.