Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 septembrie 2016
Declarații politice · respins
Roberta Alma Anastase
Discurs
Da, vă mulțumesc mult, domnule președinte.
Una din principalele probleme cu care se confruntă Uniunea Europeană astăzi este legată de procentul ridicat de șomaj, cu precădere în rândul tinerilor.
Această temă o regăsim reluată, având în vedere și soluții, în Planul de investiții pentru Europa, elaborat de președintele Comisiei Europene, Juncker.
El se referă, în planul de investiții, la crearea unui spațiu propice pentru stimularea investițiilor și crearea de noi locuri de muncă.
Comunicarea Comisiei vine în întâmpinarea acestor lucruri, instituind un pachet de măsuri menit să ofere un impuls acestui proces greoi de redresare economică.
În proiectul de opinie elaborat de Comisia pentru afaceri europene se subliniază importanța acestui pachet de măsuri în găsirea unor soluții sustenabile de susținere a procesului de revenire economică a Uniunii Europene.
Din acest considerent, stimularea investițiilor și crearea de noi locuri de muncă, alături de un parteneriat consolidat între Comisia Europeană și statele membre, trebuie să rămână prioritare pentru toate instituțiile Uniunii Europene.
Având în vedere cele menționate anterior, Grupul PNL susține adoptarea proiectului de opinie supus spre dezbatere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.