Virgil Guran

Vă mulțumesc.

Am asistat ieri la un vot important pentru, spun eu, democrație și, în același timp, pentru un stat de drept normal. Este votul dat pentru Legea de dare în plată, mult disputat, mult controversat de unele instituții.

De ce acest lucru? De regulă, în România, instituțiile puternice, instituțiile sau societățile care au mulți bani, au reușit să influențeze de foarte multe ori atât mersul politic, cât și legislația din România.

Am văzut de data aceasta acest monopol al băncilor din România, cum au reacționat, cum au prezentat situația: că este extraordinar de grav pentru ei ceea ce se votează.

Din păcate, am văzut și Banca Națională reacționând ca și când ar fi paznicul acestor bănci sau garantul afacerilor acestor bănci, în loc să fie organismul care supraveghează bunul mers al finanțelor din România și al investițiilor financiare și în loc să fie, de fapt, instituția care putea să prevadă ce s-a întâmplat în România.

Sunt acolo oameni care sunt plătiți cu zeci de mii de euro pe lună și care puteau să prognozeze foarte simplu, până la urmă – că nu era atât de greu pentru cei care sunt în domeniu –, ce se va întâmpla, cum se va devaloriza moneda națională în funcție de anumite monede europene. Și cred că ar fi trebuit să se fi luat aceste măsuri, să se preîntâmpine ceea ce trăiesc în momentul de față oamenii din România care au rămas fără case, și nu numai că au rămas fără case, dar care sunt urmăriți în continuare pentru a plăti sume mult mai mari decât cele împrumutate.

Am participat inclusiv la Comisia juridică și am rămas stupefiat de gândirea celor din bănci și din Banca Națională, care afirmau cu seninătate, chiar cu nonșalanță, că riscul trebuie să fie doar al celui care s-a împrumutat. Adică cel care s-a împrumutat riscă să crească valoarea creditului pe care trebuie să-l ramburseze – valoarea în lei, vorbind –, dar banca nu poate să-și asume faptul că a evaluat, prin evaluatorii agreați de ea, acele bunuri și că acele bunuri pot să-și piardă din valoare pe parcurs.

Deci, cu alte cuvinte, tot cel care are nevoie, tot cel care este în situație grea și se împrumută pentru a trăi de pe o zi pe alta, pentru a-și crea o locuință, tot el este de vină!

Iar aceia care au salarii extraordinar de mari, care au profituri mari... Apropo, o paranteză: se plângeau băncile că nu au profit. După statistici, în primele nouă luni ale acestui an, au avut două miliarde de euro profit, deci nu au de ce să se plângă.

În același timp, spun că înapoierea acelei locuințe nu este benefică pentru bancă, dar totuși băncile vând aceste creanțe pe valori de 2%–10%, adică foarte, foarte ieftin.

Începem să ajungem la concluzia că s-a creat un sistem în România în care anumiți samsari – să-i numim așa – de creanțe, în colaborare cu băncile, fac o afacere foarte bună.

Să-i vedem acum pe aceia care au cumpărat un apartament cu 10.000 de euro și, probabil, îl vând cu 40.00050.000 de euro cum vor proceda, pentru că va fi cazul să accepte că valoarea acelui apartament este cea reală. Și atunci să vedem cum se vor înțelege cu cei de la bănci, cu cei care le-au vândut foarte ieftin acele case pentru care oamenii au muncit atât de mult și pe care nu le mai pot plăti nu din cauza lor, ci din cauza unui sistem prost administrat de către cei care trebuie să hotărască în domeniul financiarbancar – din păcate, inclusiv Parlamentul.