Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 septembrie 2011
Informare · Trimis la votul final
Niculae Mircovici
Discurs
Vă mulțumesc.
Am reținut-o, că a rămas în stenogramă.
Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor,
Și eu am o problemă în legătură cu data de 21 decembrie ca zi a memoriei victimelor comunismului în România.
Ca deputat de Timiș, alături de colegii mei, încă doi deputați din Grupul parlamentar al minorităților naționale din Timiș, care au aceeași opinie ca și mine, nu putem fi de acord și nu putem vota sub această formă proiectul de lege. Am votat retrimiterea la comisie. Din păcate, am fost prea puțini.
Cred că este o mare greșeală ca o astfel de problemă, o astfel de lege, în care se stabilesc niște zile care devin zile reper, să nu fie discutată și să nu aibă... m-aș feri de termenul _unanim_ , dar un punct de vedere comun pentru tot ce înseamnă istoria națională a României, că este una,
indiferent de formațiunea sau formațiunile politice care se găsesc la putere la un moment dat.
Sunt lucruri pe care atunci când le analizăm și le discutăm trebuie să fie o recunoaștere unanimă – n-am cum să mă feresc de acest termen – a ceea ce a însemnat istoria noastră națională.
Istoria nu poate fi privită numai din punct de vedere politic. Istoria nu poate fi modelată și modificată de fiecare dată în funcție de interesele politice de moment.
De aceea, cel puțin în numele celor trei colegi, deocamdată, exprim faptul că vom vota împotriva proiectului de lege în forma în care este în momentul de față. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.