Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 octombrie 2010
Informare · Trimis la votul final
Tudor Alexandru Chiuariu
Discurs
## Vă mulțumesc.
Așadar, dacă nu vom lua măsuri materiale privind spațiile de la instanțe, dacă nu vom lua măsuri de resurse umane prin care să asigurăm o salarizare și alte drepturi sociale adecvate magistraților și un număr suficient de magistrați față de un număr în creștere de dosare pe rolul instanțelor judecătorești și pe rolul parchetelor, dacă nu vom lua aceste măsuri, vom rămâne uitându-ne la procesele americane ale domnului Boc.
Mai vreau să fac o singură precizare: marea problemă în acest moment privind celeritatea, privind accelerarea procedurilor, e acordarea primelor termene de judecată în instanță. Din cauza supraîncărcării instanței, a spațiilor insuficiente, a personalului insuficient, inclusiv cel auxiliar, un cetățean român care se adresează unei instanțe primește un termen peste opt sau nouă luni. Același lucru se întâmplă și în căile de atac. Dacă cineva face apel sau recurs primește primul termen în opt sau nouă luni.
Iarăși vă rog să nu vă iluzionați, în acest proiect nu e nicio soluție pentru această chestiune care încalcă principiul
european și constituțional al dreptului la soluționarea cererii într-un termen rezonabil.
În concluzie, vreau să cred că vom avea în continuare o dezbatere pe câteva puncte, cel puțin controversate, pentru ca dumneavoastră să decideți în cunoștință de cauză, și aștept cu nerăbdare să punem în aplicare Codurile pe care le așteaptă și cetățenii României.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.