Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 iunie 2014
Dezbatere proiect de lege · respins
Marian Neacșu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Și vă mulțumesc, stimați colegi, pentru că ați acceptat să introducem pe ordinea de zi, am văzut că aproape în unanimitate, acest proiect legislativ, care face parte dintr-un ansamblu și care are și un caracter reparator.
Fiecare dintre noi, atâta vreme cât am fost la putere, sau partidele pe care le reprezentăm am stabilit niște priorități și, din câte mi-aduc aminte, pe lista de priorități a fiecăruia dintre partidele noastre s-a regăsit și turismul, pe una dintre pozițiile fruntașe, aș spune.
De data asta, vine vremea ca vorbele să le transformăm în fapte. Avem un proiect concret, care are rolul, care are amabilitatea de a contribui la dezvoltarea turismului, la aducerea acestuia în parametrii europeni, în parametrii concurențiali, în mod deosebit cu țările învecinate, un proiect legislativ care în același timp vizează și posibilitatea de restrângere a activităților de evaziune din acest domeniu – și este foarte important și acest lucru.
Dacă vreți, un al treilea element, și a fost amintit aici și de ministrul de profil: o serie de sume din această industrie, care lucrează parțial – îndrăznesc să spun lucrul acesta de la această tribună – nefiscalizat, o serie suplimentară de bani, locuri de muncă vor fi create, niște bani vor fi aduși la buget.
Toate aceste argumente cred că sunt suficiente pentru ca fiecare dintre noi, peste o oră, o oră și jumătate, la votul final, să apăsăm butonul care trebuie referitor la acest proiect legislativ, nu pentru că el ar urma să fie o acțiune favorabilă sau favorizată politic de Guvernul actual. Este o inițiativă legislativă începută în anul 2009, a fost trecută prin fazele procesuale legislative în Parlament, s-a bucurat la momentul 2009, 2010 de susținerea grupurilor parlamentare care în momentul acela constituiau majoritatea, se bucură, după cum constatați, și de susținerea actualei coaliții și sunt convins că, în virtutea tradiției și a preocupărilor, și colegii noștri liberali vor fi de aceeași părere.
Din toate aceste considerente enunțate, evident că Grupul Partidului Social Democrat va susține prin vot acest proiect legislativ, dar, și cu asta închei, îmi exprim
convingerea că, așa cum am dovedit-o și la votul pentru introducerea lui pe ordinea de zi, toate celelalte grupuri politice – și în dezbaterea care va urma aici, dar, evident, și prin votul pe care-l veți exprima – vor acorda susținerea, pentru că această inițiativă este una care transpare dincolo de interesele politice. Este o inițiativă corectă și am observat – și remarc lucrul ăsta cu plăcere – că, atunci când inițiativele au dus la dezvoltarea unuia sau a altuia dintre domeniile economice de interes ale țării, întreg spectrul politic a fost de acord cu aceste inițiative.
Vă mulțumesc frumos și sper ca la votul de la 12.30 această inițiativă legislativă să se bucure de acordul tuturor.