Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 aprilie 2014
final vote batch · respins
Liviu Bogdan Ciucă
Discurs
## Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor colegi,
Cu permisiunea dumneavoastră, o să prezint raportul asupra Proiectului de lege privind desființarea unor instanțe judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea.
Am fost – Comisia juridică, de disciplină și imunități – sesizați legal și regulamentar spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu acest proiect de lege ce vizează desființarea instanțelor judecătorești și a parchetelor.
Suntem primă Cameră sesizată.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare desființarea unor instanțe judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, în scopul asigurării, așa cum spune inițiatorul, a unui sistem judiciar performant din perspectiva unor criterii: volum de activitate, distanțe, scheme de personal.
Cu toate acestea și în urma unor dezbateri publice și a mai multor dezbateri în cadrul comisiei, s-a hotărât cu unanimitate de voturi, luând în calcul argumentele pe care le-au adus reprezentanții autorităților locale și membrii Parlamentului, s-a hotărât respingerea Proiectului de lege privind desființarea unor instanțe judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea.
Legea este organică.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.