Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 martie 2014
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Tinel Gheorghe
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Eu vreau să întăresc un mesaj transmis de aici, de la această tribună, de liderul Grupului minorităților naționale, altele decât cea maghiară, în sensul că, stimați colegi, am inițiat, în 2011, Ordonanța nr. 31 tocmai plecând de la necesitatea de a stopa furturile de metale feroase și neferoase.
Am venit, în baza experienței acumulate în cei trei ani de practică, doi ani și jumătate, trei ani de practică, cu modificarea Ordonanței nr. 31. Dar putem noi să inițiem toate actele normative din lume, tot ceea ce e mai bun, dacă cel care este obligat să pună în practică actul normativ nu transpune legislația și nu verifică și nu monitorizează punerea în practică a actului normativ așa cum este el aprobat. Și este un apel la Guvernul Ponta III de a aplica legea așa cum se cuvine, plecând de la necesitatea de a interzice astfel de practici și de fenomene care sunt extrem de periculoase pentru cetățeni, pentru circulație, pentru siguranța cetățenilor noștri.
Deci, stimați colegi de la majoritate, sunteți cosemnatari ai inițiativei legislative promovate de noi. Haideți să facem un efort comun, ca și transpunerea în practică să se bucure de același succes pe care l-a avut și promovarea actului normativ.
Grupul parlamentar al PDL susține acest proiect. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.