Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 iulie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Marian Florian Săniuță
Discurs
Sigur. Vă mulțumesc. Doamna președinte,
Stimați colegi,
În esență, obiectul de reglementare îl constituie înființarea, organizarea și funcționarea Sistemului Informatic Național de Semnalări și participarea României la Sistemul de Informații Schengen, în scopul constituirii unui sistem național operațional, prin armonizarea legislației interne din domeniu cu prevederile specifice Sistemului de Informații Schengen, de a doua generație, în vederea aderării României la spațiul Schengen.
În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, membrii comisiei au examinat proiectul de lege în data de 1 iunie.
Acest proiect a fost adoptat de Comisia de apărare cu unanimitate de voturi. De aceea, propunem plenului Camerei Deputaților adoptarea acestui proiect de lege esențial pentru satisfacerea tuturor controalelor pe care România urmează în perioada următoare să le asigure, vizavi de îndeplinirea condițiilor de aderare la spațiul Schengen.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.