Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 septembrie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Victor Boiangiu
Discurs
Mulțumesc, doamna președinte.
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2011 pentru modificarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane.
Cele două comisii sesizate, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, au avut dezbateri privind acest proiect de lege la Camera Deputaților, care este Cameră decizională.
Putem să arătăm că Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil inițiativa legislativă.
Ședința a avut loc pe data de 29 august 2011, iar la Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic pe data de 14 septembrie. La Comisia juridică au participat, din 23 de membri, 20 de membri, iar la Comisia pentru administrație publică, au participat 29 de deputați din 30.
Membrii celor două comisii au hotărât cu unanimitate de voturi adoptarea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2011 pentru modificarea Legii nr. 678/2001.
Camera Deputaților este Cameră decizională. Legea face parte din categoria legilor ordinare. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.