Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 noiembrie 2010
other · Trimis la votul final
Roberta Alma Anastase
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
Vă mulțumesc. Dacă sunt intervenții în cadrul dezbaterilor generale pe tema în discuție?
Dacă nu, nefiind nici amendamente, urmează votul final. Proiectul de lege pentru...
Vă rog să mă urmăriți, domnule Toader.
Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 111/1996 privind desfășurarea în siguranță, reglementarea, autorizarea și controlul activităților nucleare.
Era cel pe care l-ați solicitat dumneavoastră. Dacă din partea inițiatorilor dorește să ia cineva cuvântul? Domnule secretar de stat Fătuloiu, vă rog. **Domnul Dan Valentin Fătuloiu** _– secretar de stat în Ministerul Administrației și Internelor_ **:**
## Sărut mâna!
Bună ziua, domnilor deputați, doamnelor!
Ca inițiator, Ministerul de Interne dorește să modifice legea din următoarele considerente. Activitatea de control a acestei importante activități de supraveghere a controlului armelor nucleare este generată de Tratatul de la Viena și impune un control foarte ferm la nivelul structurilor teritoriale. La momentul actual există o unitate la Inspectoratul General al Poliției care este implementată împreună cu partenerii din Statele Unite și vrem ca competența să coboare și la nivelul inspectoratelor județene de poliție, întrucât și acolo avem activități de avizare la nivelul tuturor structurilor statului.
Vă mulțumesc și vă rog să aprobați.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.