Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 septembrie 2014
other · respins
Cristina Ancuța Pocora
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Dați-mi voie să repet, să înțeleagă și cei care nu vor să înțeleagă, și anume că nu aceste categorii au vină, nu acei bugetari sunt vinovați, nu mămicile sunt vinovate, nu pensionarii sunt vinovați. Îi pusesem niște întrebări doamnei ministru, pe care, sigur, le-a ignorat, așa cum a făcut și la comisie, probabil că nu poate să răspundă. Asta legat de Legea amnistiei bugetarilor.
Întorcându-mă la legea pe care o dezbatem în acest moment, și această lege are un caracter pur electoral. Este un segment, un număr de mămici pe care Victor Ponta..., de ale căror voturi Victor Ponta are nevoie și atunci încearcă să găsească soluții.
Noi nu asistăm astăzi la o lege, nu avem în față o lege care să vină și să spună: uite, facem ceva pentru a susține mamele din România, facem ceva să susținem familia sau natalitatea în România. Nu. Se întâmplă ce era normal să se întâmple, o scutire, o amnistiere a acestor persoane. Dar, vă rog frumos, doamnă ministru, nu ne vindeți această lege ca pe marea revoluție pe care o faceți dumneavoastră în susținerea mamei și a copilului. Pentru că nicidecum asta nu este o politică activă și chiar și dumneavoastră cred că vă este cunoscut acest lucru.
Mai degrabă ar fi trebuit să veniți aici și să ne spuneți când majorați indemnizația pentru creșterea copilului, când reveniți la valorile care erau dacă într-adevăr erați hotărâtă să faceți politici active, să faceți dreptate sau lucrurile așa cum le spuneți dumneavoastră.
De asemenea, am văzut în această lege și am și un amendament pe care am să mi-l susțin, legat de mamele bune-platnice, adică cele care au fost sesizate că au primit niște bani în plus și au început să-i returneze. Ei, acele mame sunt discriminate o perioadă de cinci ani față de mamele care vor fi amnistiate și care n-au apucat să plătească, pentru că dumneavoastră spuneți că mămicile care au apucat să plătească o să-și primească banii înapoi în decursul a cinci ani de zile. Bineînțeles, nici nu sunt indexați, pur și simplu sunt niște bani pe care mămicile i-au dat la stat și acum, sigur, îi vor primi, dar în cinci luni de zile.
Toate aceste lucruri arată neseriozitatea cu care ați făcut această lege și caracterul ei pur electoral.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.