Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 aprilie 2014
Dezbatere proiect de lege · respins
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Discurs
Legea a fost adoptată de Parlament la data de 2 noiembrie 2013, iar Președintele României a formulat o cerere de reexaminare, motivând că: 1. modificarea termenului-limită sau eliminarea acestuia, deoarece operatorii economici se vor afla în imposibilitatea de a transmite proiectele bugetelor de venituri și cheltuieli în termenul stabilit, de 20 de zile; 2. remunerarea membrilor adunărilor generale ale acționarilor, nefiind justificată, este necesară eliminarea sa din cuprinsul legii, întrucât mandatele de reprezentare în cadrul adunărilor generale ale acționarilor sunt acordate de către autoritățile publice unor persoane ce au calitatea de angajați ai acestora, astfel că sunt deja remunerate de către respectivele autorități; 3. abrogarea alin. (2) al art. 14 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013, care prevede stabilirea nivelului remunerațiilor membrilor consiliilor de administrație, consiliilor de supraveghere și directorilor care au fost numiți în condițiile legii.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins cererea de reexaminare trimisă de Președintele României și a adoptat Legea pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 26 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici în ședința din 16 decembrie.
Legea face parte din categoria legilor ordinare.
În Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților s-a adoptat forma Senatului, cu un amendament depus de domnul deputat Ialomițianu, deputat PDL, de fapt, amendament respins și care se regăsește anexat la prezentul raport înlocuitor.
În consecință, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a hotărât întocmirea unui raport înlocuitor de respingere a cererii de reexaminare transmise de Președintele României și adoptarea Legii pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2013 în forma adoptată de Senat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.