Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 aprilie 2019
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Eugen Nicolicea
Discurs
Vă mulțumesc. Dezbaterile generale s-au terminat.
Trecem la dezbaterea proiectului de lege.
Dacă asupra titlului și a articolelor, împreună cu amendamentele admise, autor Comisia pentru agricultură, există obiecții sau observații?
Neexistând, proiectul de lege rămâne pentru ședința de vot final.
Poziția 12[2] .
12[2] . Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2018 privind prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative; PL-x 29/2019.
Potrivit prevederilor art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, acest proiect urmează să fie dezbătut în procedură de urgență.
Are cuvântul reprezentantul inițiatorului.
## **Domnul Nicea Mergeani** _– secretar de stat în Ministerul Muncii și Justiției Sociale_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Proiectul de lege propune modificarea și completarea unor acte normative, prorogarea unor termene privind introducerea venitului minim de incluziune, a termenelor de acordare a unor drepturi privind tichetele sociale, modificarea tipurilor de venituri avute în vedere la stabilirea venitului net lunar luat în calcul pentru stabilirea ajutorului social, modificarea și completarea unor prevederi din Codul muncii, a unor prevederi referitoare la tichetele de creșă, precum și a prevederilor cu privire la ucenicia la locul de muncă.
Ministerul Muncii și Justiției Sociale susține adoptarea acestui proiect de lege.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.