Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 octombrie 2008
procedural · adoptat tacit
Doru Ioan Tărăcilă
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumim, domnule academician. Declar închise dezbaterile generale. Vom da vot final pe raport și lege. Stimați colegi,
Vă propun să trecem peste celelalte puncte înscrise în ordinea de zi, până la numărele 15 și 16 unde avem două propuneri legislative cu caracter ordinar.
La punctul 15 din ordinea de zi avem înscris Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2008 pentru modificarea art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanțării publice nerambursabile pentru proiectele de investiții din cadrul Programului SAPARD.
Raportoare este Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală.
Apoi revenim și luăm în ordine celelalte legi cu caracter organic.
Din partea Executivului?
Îl invit pe domnul senator Gheorghe David să prezinte raportul.
Aveți cuvântul, domnule senator.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.