Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 octombrie 2008
Declarații politice · respins
Ioan Munteanu
Declarații politice și intervenții ale doamnelor și domnilor deputați:
Discurs
**:**
## Doamnelor și domnilor,
Cu profundă considerație și adâncă pioșenie față de suferința celor care au căzut victime ale holocaustului, mă adresez astăzi dumneavoastră pentru a aduce un omagiu celor care au suferit de pe urma politicilor discriminatorii antisemite, rasiste, promovate de statul român într-un moment tulbure al istoriei sale.
Capitolul românesc al holocaustului este grav și complex și însumează manifestări și acțiuni diverse. În principal, el constă în deportarea și exterminarea evreilor în lagărele din Transnistria, cunoscut fiind faptul că în acea perioadă sumbră sute de mii de evrei, cetățeni ai statului român, și-au pierdut drepturile fundamentale: dreptul la existență, dreptul la muncă, dreptul de a trăi în țara lor.
Nu putem uita, totodată, suferința cumplită a evreilor din Transilvania de Nord, teritoriu în care mii de evrei și-au găsit sfârșitul în lagăre de concentrare naziste.
Momentul de astăzi se înscrie între eforturile societății românești de recuperare a memoriei și de asumare a responsabilităților trecutului, în acord cu valorile morale și politice care stau la baza statutului de țară democratică.
Istoria nu poate fi recuperată decât atunci când întreaga națiune este conștientă de ororile holocaustului, când recunoaște existența acestui act îndreptat împotriva evreilor cu credința că el nu mai poate fi repetat.
Deși o lungă perioadă de timp românilor nu li s-a spus nimic despre această realitate crudă a istoriei noastre, după prăbușirea comunismului România a putut să-și recupereze memoria trecutului recent și să-și evalueze poziția față de acesta. Astfel, prin înființarea unei Comisii Internaționale de Studiere a Holocaustului în România, s-a reușit elaborarea Raportului privind victimele regimului fascist din România din perioada 1940–1944.
În 2005, România a fost acceptată ca membră a Organizației „Task Force” de cooperare internațională pentru memoria holocaustului. De asemenea, pe baza recomandărilor Comisiei Holocaustului, a luat ființă în anul 2005 un institut al holocaustului, iar în anul 2006, la București, a fost pusă piatra de temelie a Monumentului Holocaustului.
Totodată, în vederea educării tinerei generații în spiritul respectării adevărului și al valorilor morale, în programa școlară a fost inclus un curs pentru studierea holocaustului în România.
Toți acești pași importanți fac parte din demersul nostru de a ne împăca cu trecutul, de a ne asuma istoria și de a construi un viitor în care discriminarea să rămână doar o tristă amintire.
Acest moment întunecat, când evreii din România au devenit victime ale tragediei holocaustului, nu trebuie uitat sau minimalizat, la fel cum nu trebuie să uităm suferințele romilor deportați în ținuturile întunecate ale Transnistriei.
Suntem datori să spunem, totodată, că mulți români, știuți și neștiuți, și-au riscat libertatea și viața pentru ca semenii lor să fie salvați de la moarte. Recunoștința noastră trebuie să le revină.