Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 martie 2014
Declarații politice · adoptat tacit
Valeriu Andrei Steriu
Discurs
Mulțumesc mult, domnule președinte.
Dar am insistat pentru că este mult prea importantă această reparație care se face după șapte ani, iată, al șaptelea ministru, după șapte ani, care reușește, în final, alături de colegii din Parlament, să propună o soluție pentru cei aproape 10 mii de fermieri care de șapte ani așteaptă cu emoție executarea silită sau alte probleme.
Unde am umblat în țară, din mijlocul țării până în Călărași, am întâlnit permanent problema aceasta și mereu s-a căutat o soluție. Mă bucur că o avem în clipa de față aplicată.
Pe de altă parte, aș vrea să fac o corecție, pentru a nu se rămâne cu o impresie greșită de la antevorbitor. La Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, de cele mai multe ori, cel puțin în februarie–martie, a fost ministrul și întotdeauna este un secretar de stat și se dezbat corect toate aceste aspecte.
Încă un lucru să-l precizez, din 2009, Comisia Europeană a solicitat, pe acest subiect cu fermierii care nu-și puteau încasa subvențiile, o formulă, pentru că nu era tolerată această legare a subvențiilor de datoriile la bugetul local. Vă mulțumesc mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.