Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 septembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Victor Boiangiu
Discurs
Domnule președinte,
Am să arăt că au fost obținute avize favorabile de la Comisia pentru industrii și servicii, Comisia pentru buget, Comisia juridică, Comisia pentru apărare și Consiliul Legislativ.
Proiectul de lege a fost aprobat de Senat în ședința din 21 aprilie 2001.
În urma examinării proiectului de lege, cele două comisii au hotărât, cu unanimitatea voturilor membrilor prezenți, să supună plenului Camerei Deputaților aprobarea proiectului de lege.
Legea este ordinară și, în consecință, solicităm aprobarea acesteia.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.