Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 iunie 2011
Informare · respins
Gabriel Andronache
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă președinte.
Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere în fond în procedură de urgență cu Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Potrivit dispozițiilor art. 75 din Constituția României, Camera Deputaților este primă Cameră sesizată.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil această inițiativă legislativă, iar Consiliul Superior al Magistraturii a avizat favorabil inițiativa.
Comisia pentru muncă și protecție socială a avizat, de asemenea, favorabil proiectul de lege.
Obiectul de reglementare v-a fost prezentat de doamna secretar de stat Barac.
În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate de către membrii comisiei și de către invitați, s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, să se supună plenului
Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare proiectul de lege, cu amendamentele admise, care sunt redate în anexa la prezentul raport.
În raport cu obiectul și conținutul său, care vizează modificarea unei legi organice, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.
Fiind în procedură de urgență, vă propun cinci minute pentru dezbateri generale și câte un minut pentru dezbaterea pe articole.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.