Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 noiembrie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Gabriel Andronache
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă președinte de ședință.
Am mai spus-o și acum două ședințe. Repet același lucru. Domnul vicepreședinte Nicolicea a propus o procedură de lucru în cadrul plenului, pe care noi am considerat-o acceptabilă, în sensul în care, atunci când modificăm ordinea de zi și aducem de pe punctele din spate propuneri legislative în față, acestea să fie notate la primul punct cu indice 1, indice 2, indice 3, astfel încât să putem avea o logică în ceea ce facem.
Rugămintea mea este, pentru că i-am spus același lucru și domnului vicepreședinte Iordache, care nu a aplicat procedura acesta, am rugămintea ca dumneavoastră să vă puneți de acord în privința procedurii pe care o aplicăm aici, în cadrul ședințelor Camerei Deputaților. Pentru că, altfel, nu vom ști care este procedura aplicabilă.
Repet, din punctul nostru de vedere, al Grupului PNL, procedura propusă de domnul vicepreședinte Nicolicea ni se pare una acceptabilă, pentru că avem o oarecare logică în desfășurarea ședinței.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.