Emil Marius Pașcan

Vă mulțumesc, doamnă președinte de ședință. Bună dimineața, distinși colegi!

Declarația mea politică se intitulează „A înțelege nu mai pot, unde ești tu separație, cu CCR-ul tău cu tot?!”.

Fantomele trecutului totalitar se schimonosesc grotesc către țară. Le-am văzut, recent, înveșmântate într-un roșu comunistoid, de tragică amintire, la congresul partidului care se dorește și stat – PSD. Am revăzut aceeași punere în scenă triumfalistă, cu un nou aspirant la titlul de „cel mai iubit fiu al poporului”, reales unanim la al „țânșpelea” congres, într-un singur gând, o unică voință. Am revăzut asaltul puterii politice asupra celorlalte puteri ale statului, care trebuie cucerite, dominate și aservite politic în pseudostatul de drept. Am asistat la furibundul atac asupra legilor justiției și am protestat, aproape zadarnic, atunci când infractorilor și pușcăriașilor li s-a pregătit detenția facultativă și la domiciliu, ba chiar o răsplată pecuniară pentru condiții neprielnice de detenție. Acum însă totul culminează cu o ofensivă decisivă având drept vârf de lance decizia Curții Constituționale a României, prin care, în urma unei sesizări privind un posibil conflict de natură constituțională între puterile statului, Președintele României ajunge în postura de a fi obligat să se subordoneze voinței ministrului justiției, ceea ce plasează instituția prezidențială într-un neconstituțional derizoriu.

Sigur, art. 132 alin. (1) din Constituția României stipulează că: „Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției”, însă art. 54 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 stabilește că: „Revocarea procurorilor din funcțiile de conducere se face de către Președintele României, la propunerea ministrului justiției.”

De asemenea, art. 94 lit. c) din Constituția României prevede că: „Președintele României numește în funcții publice, în condițiile prevăzute de lege.”

Rezultă astfel că, nesocotind chiar Constituția și legislația în vigoare, Curtea Constituțională, dominată de afinități politice pesediste, l-a pus pe Președintele României în postura de a fi obligat să se subordoneze voinței ministrului justiției, deși acesta are doar mandatul legal de a propune, președintele fiind decidentul.

În aceste condiții, dispare dublul control privind revocarea procurorilor din marile parchete, decizia rămânând strict la discreția ministrului justiției, numit politic în Guvern de un partid și, evident, în detrimentul președintelui, care are cea mai mare legitimitate electorală.

În deciziile sale, ministrul va fi supus influențelor partidului din care provine, astfel instituindu-se asupra parchetelor un control politic al partidului aflat la guvernare, prin ministrul justiției, care a devenit, practic, unicul decident.

Ne putem aștepta de-acum ca orice ministru să schimbe procurorii-șefi. De ce nu ar putea să schimbe efectiv și procurorii?!