Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 octombrie 2016
Declarații politice · respins
Gheorghe Dragomir
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă președinte de ședință. Declarația mea de astăzi se intitulează „Educația în România, un capitol încă nerezolvat”.
Pe 5 octombrie, în întreaga lume se sărbătorește Ziua internațională a educației, sau Ziua internațională a profesorului, o ocazie potrivită de exprimare a respectului și a aprecierii pentru contribuția pe care dascălii de pretutindeni o aduc educației generațiilor viitoare. Evenimentul dorește să ne reamintească și faptul că o educație de calitate reprezintă cheia unei reușite profesionale.
Așa cum bine știm cu toții, a investi în educație înseamnă a investi în viitor. Dezvoltarea economică de mâine depinde, în mare măsură, de calitatea educației copiilor noștri, iar societatea românească, într-o lume modernă, nu poate fi posibilă fără o educație de calitate.
Din păcate, educația în România încă suferă, sistemul de învățământ fiind un capitol departe de a fi rezolvat. În fiecare an educația a fost subfinanțată, iar performanțele elevilor, din ce în ce mai slabe.
Mai mult, în ultimii 26 de ani, Legea educației a fost modificată de peste 60 de ori, fiecare ministru care a ocupat fotoliul Ministerului Educației aducând cel puțin câte o schimbare, iar multe dintre aceste schimbări au rămas doar pe hârtie.
Numărul foarte mare de copii care abandonează școala sau care nu promovează examenul de bacalaureat este o altă problemă gravă cu care se confruntă educația în România.
Totodată, corelarea deficitară a sistemului educațional cu piața muncii face ca mulți dintre absolvenți să nu-și găsească un loc de muncă în domeniul studiat, după terminarea studiilor.
Dacă nu investim serios în educația tinerilor, dacă nu încurajăm copiii să meargă la școală, dacă nu-i vom sprijini să aibă succes, tot societatea românească va avea de suferit pe termen mediu și lung. Investiția în tineri și educația acestora este un pilon important al unui stat modern responsabil.
După 26 de ani de politică iresponsabilă în educația românească, în care nu s-au schimbat prea multe, sistemul de învățământ are nevoie de soluții viabile, de investiții importante, de schimbare pentru a obține progresul mult așteptat.
Gheorghe Dragomir, deputat PNL de Constanța.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.