Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 noiembrie 2018
Declarații politice · respins
Camelia Gavrilă
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte.
Raport asupra Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 87/2018; PL-x 491/2018
Analiză pe fond la Comisia pentru învățământ.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în sensul abrogării alin. (7[1] ) al art. 263, potrivit căruia, în învățământul primar, la clasele cu predare în limbile minorităților naționale orele de limba și literatura română prevăzute în planurile
de învățământ sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate.
Totodată, se are în vedere completarea art. 263 cu un nou alineat, alin. (6[1] ), potrivit căruia profesorii pentru învățământul primar de la clasele cu predare în limbile minoritățile naționale predau disciplinele comunicare în limba română, precum și limba și literatura română pe tot parcursul anului școlar.
Este o lege organică.
Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.
În urma dezbaterii, comisia a propus, cu unanimitatea voturilor celor prezenți, adoptarea proiectului de lege, cu amendamentul admis din anexa care face parte integrantă din prezentul raport, pentru a fi supus votului dumneavoastră. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.