Andrei Daniel Gheorghe

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Declarația mea politică de astăzi tratează „Întâlnirea NATO de la București în context geopolitic”.

În zilele noastre, relansarea politicii externe a Rusiei, războiul din estul Ucrainei și conflictul civil sângeros, având uriașe implicații internaționale, din lumea arabă au schimbat total perspectiva asupra provocărilor politice majore din Europa Centrală și de Sud-Est. Acel secol de pace deplină la care visau politologii cu decenii în urmă nu a rămas decât o teorie goală de substanță și fără sens real.

Din păcate, Europa Occidentală, sufocată de ideologii relativiste și apăsată de un raport de forțe tot mai nefavorabil cu Statele Unite și Rusia, a devenit mai indecisă ca niciodată în ceea ce privește politica de apărare și securitate colectivă, lucru care a potențat necesitatea unei prezențe atlantiste anglo-americane în regiunea noastră, deși asistăm la un declin al rolului jucat de Statele Unite în Orient și chiar în Europa de Est.

Este un moment extrem de dificil pentru lumea euroatlantică, o lume care în ultimii 25 de ani s-a lăsat constant antrenată în jocuri de putere regională și într-o strategie politică birocratizată, complicată și greoaie, care au șubrezit sistemul de apărare colectivă a spațiului de civilizație europeană. Acest lucru s-a datorat în primul rând renunțării la valorile pe baza cărora a fost concepută Alianța NordAtlantică: valori creștine, libertate, democrație, respect față de lege și persoană.

Orice derogare de la aceste principii, indiferent cât de mică, pe care responsabilii NATO au făcut-o de-a lungul anilor a dus, de fapt, la o mai mare slăbire a conceptului strategic al NATO decât erorile politico-militare ori lipsa de inspirație geopolitică a actualei administrații democrate americane, lipsă de viziune geostrategică greu de cuantificat sub aspectul stabilității mondiale.

În contextul acestei întâlniri la vârf, la care au luat parte, pe lângă România, Polonia, Cehia, Slovacia, Lituania, Letonia, Ungaria, Estonia și Bulgaria, este foarte important de spus rolul deosebit de pronunțat în Europa estică pe care îl joacă vechiul binom nord-sud Polonia–România, țări care au jucat în Evul Mediu cel mai important rol în apărarea Europei de ofensiva otomană și națiuni care au o lungă istorie de confruntări cu regimul bolșevic sovietic și care au opus în perioada regimurilor comuniste o opoziție dură în fața totalitarismului impus brutal unor națiuni iubitoare de Dumnezeu și de libertate.

Cooperarea dintre țările est-europene în acest cadru deosebit de tensionat al ofensivei generale a Rusiei îl reprezintă premisa strategică fundamentală a menținerii unui echilibru de forțe favorabil blocului euroatlantic în această parte de lume. Concesiile, mai mărunte ori mai adânci, pe care în ultimii ani Bruxelles-ul ori Berlinul le-au făcut Moscovei nu au avut decât un singur efect: creșterea masivă a influenței politice și economice a Rusiei în Europa, câteodată chiar în detrimentul principalei forțe din NATO, Statele Unite ale Americii, și, chiar mai mult decât atât, readucerea asupra Țărilor Baltice, Poloniei ori României a perspectivei sumbre a „cordonului sanitar”.