Mircea Irimescu

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Declarația mea politică este intitulată „Suntem încă victime ale pactului Hitler – Stalin”.

Stimați colegi,

Cu două săptămâni în urmă, la 23 august, pe finalul vacanței parlamentare, în tumultul discuțiilor despre activitatea comisiilor de anchetă ale Camerei Deputaților și despre alegerile prezidențiale ce vor să vină, s-au împlinit 70 de ani de la semnarea pactului politic dintre Hitler și Stalin, care ne-a lăsat fără părți importante din teritoriul nostru național: Basarabia, în totalitatea ei, și nordul Bucovinei. Este vorba despre semnarea de către miniștrii de externe Molotov și von Ribbentrop, la Moscova, în fatidica zi de august a anului 1939, pomenită mai sus, a unui acord dintre cele mai importante puteri revizioniste ale timpului, Germania nazistă și Uniunea Sovietică, prin care se anulau practic aproape toate prevederile Tratatului de la Versailles privitoare la nordul și estul Europei.

Comemorarea tristului eveniment, cel mai important al lumii politice interbelice, a trecut aproape neobservată în țara noastră, cu doar un miting anemic de circa 100 de persoane în centrul Bucureștiului și câteva articole de presă. Glasul conducătorilor României de astăzi nu s-a auzit.

Spre deosebire de România, Polonia, principala victimă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a pactului în discuție, a reușit și în acest an să provoace ample discuții despre suferințele prin care a trebuit să treacă ea în septembrie 1939, și nu numai, din cauza criminalului acord. Organizând o mare aniversare la data de 1 septembrie, când se împlineau șapte decenii de la declanșarea războiului, partenera noastră din Uniunea Europeană i-a adunat la comemorare pe mai toți liderii politici ai vieții politice contemporane de pe continentul nostru, între ei și primulministru al României, domnul Emil Boc.

Trecem peste prestația polonezilor, care și-au prezentat cu hotărâre și dibăcie interesele. O parte dintre adversarii Germaniei din război au înfierat fără milă practicile totalitarismului nazist, reprezentanții estului european ieșiți din iadul comunist l-au criticat pe Stalin. O altă parte dintre cei prezenți, și ne referim în special la cancelarul german și primul-ministru al Rusiei, deși aflați în posturi delicate, ca reprezentanți ai statelor care au atacat Polonia în 1939, cu diplomație au prezentat punctul de vedere al guvernelor pe care le reprezintă și ale căror interese le apără, respectând regulile lumii democratice de astăzi, fără a aduce prejudicii germanilor și, respectiv, rușilor.

Din păcate, șeful Guvernului român în declarațiile sale s-a pierdut în generalități, în critica searbădă a regimurilor totalitare și a ratat șansa de a explica încă o dată Europei suferințele poporului său, rezultate din aplicarea tratatului comunisto-nazist din 1939, care se prelungesc până astăzi.

Dacă polonezii au pierdut prin aplicarea pactului la care facem referire, în est, o parte însemnată din Galiția, au câștigat în vest compensații teritoriale importante, au făcut schimburi de populații și nu asistă la procese de deznaționalizare și înstrăinare a conaționalilor lor rămași în afara granițelor statului lor, așa cum vedem noi că se petrece astăzi, de exemplu, în regiunea Cernăuți.