Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 septembrie 2008
Declarații politice · respins
Verginia Vedinaș
Discurs
Vă mulțumesc, doamna președinte. Distinși colegi senatori,
După cum este cunoscut, săptămâna trecută, Curtea de Apel București, printr-o decizie jenantă din punct de vedere al legalității ei sau, mai degrabă, al lipsei de legalitate și de fundament, a respins demersul nostru prin care am solicitat suspendarea executării hotărârii de guvern privind delimitarea colegiilor uninominale.
Deși, la televizor, toată lumea face frumos și spune că se bucură de această decizie și că iubește de nu mai poate votul uninominal, în realitate, nu mai este un secret pentru nimeni, nici măcar pentru mass-media, că acest sistem de vot este departe
de a răspunde unor nevoi nu numai ale democrației din România, ci și ale unei democrații autentice, cu atât mai mult cu cât România este pe cale să-și consolideze un asemenea sistem.
Cum Dumnezeu să ne dorim acest vot uninominal, când el are ca finalitate eliminarea pluripartitismului și degradarea calității Parlamentului prin pătrunderea în rândurile lui a unor oameni pe criterii de notorietate și de bani, indiferent cum și în ce domeniu s-au dobândit?
Dragi colegi,
Iubesc și respect toate valorile autentice, dar Parlamentul este și trebuie să rămână cea mai importantă instituție a țării, stâlpul democrației. Aceasta înseamnă că în componența lui trebuie să se regăsească profesioniști autentici din domenii care au legătură cu rolul Parlamentului, acela de unică autoritate legiuitoare și de organ reprezentativ suprem al poporului.
Avem nevoie în Parlament și de artiști, dar nu numai de artiști, și de sportivi, dar nu numai de sportivi, și de analiști politici, dar nu numai de aceștia.
Anii care vor urma vor fi grei pentru România. După aproape doi ani de la aderare, constatăm că rezultatele țării noastre, ca stat membru al Uniunii Europene, sunt firave. Suntem mai mult contribuitori decât beneficiari ai fondurilor europene, plătim mai mult decât primim.
Vor trebui, în continuare, adoptate acte normative care să desăvârșească procesul de integrare în Uniunea Europeană și reformele pe care le presupune acest proces.
Nu am reușit încă să adoptăm noul Cod penal și noul Cod de procedură penală, chiar noul Cod civil, pentru că actualul cod, după cum știți, are o vârstă de aproape un veac și jumătate.
Demersul Partidului România Mare de a amâna implementarea sistemului de vot uninominal este, de aceea, perfect legitim. Soarta guvernării unei țări și-o asumă partidele, nu indivizii. Guvernele se fac din partide și de către acestea.
Modul în care s-a conceput trecerea la sistemul de vot uninominal în România a fost pur politicianist și iresponsabil. Sunt puține state în care el mai este practicat, iar acestea doresc să-l schimbe tocmai pentru că este ineficient.
În Irlanda, de pildă, mi s-a spus că principala hibă a acestui sistem este că-l transformă pe parlamentar într-un soi de primar, care trebuie să rezolve cele mai banale nevoi, împiedicându-l, astfel, să se ocupe de problemele specifice importante pentru un parlamentar, în speță un deputat sau un senator.