Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 octombrie 2008
Dezbatere proiect de lege · retras
Ivan Cismaru
Discurs
Vă mulțumesc, doamna președinte. Doamnelor și domnilor colegi,
Mi-am intitulat declarația politică de astăzi „Va mai fi sau nu va mai fi?”
Până la apariția și dezvoltarea rapidă a științei și industriei informaticii, știința și industria aeronauticii erau componente de vârf ale economiei țărilor puternice. Și România, din acest punct de vedere, putem spune că intrase în rândul țărilor puternice prin fabrici care începuseră să fie cunoscute în lume și care reprezentau regiuni importante ale țării ca: Brașov, Craiova, București.
În județul Brașov, Întreprinderea de Construcții Aeronautice din orașul Ghimbav — ICA Ghimbav — s-a specializat în construcția, întreținerea și repararea elicopterelor militare, civile, utilitare. ICA Ghimbav s-a lansat puternic și a devenit o emblemă locală și chiar națională.
A venit revoluția. A început goana după averi. A început privatizarea ca sursă de averi și iată că ICA Ghimbav a scăpat până acum de mâinile rapace ale indivizilor mai mult sau mai puțin certați cu legea sau cu bunele moravuri și cu bunele intenții. A fost o mireasă curtată de indivizi de marcă: americani, francezi și alții.
Din 1997—1998 i s-a propus să intre într-o asociere cu firma VOLVO pentru a dezvolta în două hale, disponibile pe atunci, producția de autobuze VOLVO cu caroserie din aluminiu pentru producția internă și — de ce nu? — pentru export. Trebuie menționat că autobuzele VOLVO cu caroserie din aluminiu sunt garantate pentru minimum 1.000 kilometri în condiții de folosire pe timp de iarnă pe drumuri pe care se aruncă sare.
Atunci Consiliul Județean Brașov s-a angajat să cumpere 25 de astfel de autobuze produse la ICA Ghimbav și să le lanseze în traficul județean. Totul era gândit ca producția să înceapă cu organizarea tehnologică a unei linii de montaj, urmând ca imediat să se înceapă și lansarea în orizontală a industriei brașovene și din alte județe a producției indigene de componente — ce vis frumos! —, mai ales că fabrica de elicoptere nu era afectată cu nimic.
De ce nu s-a înfăptuit? Din cauza altui vis frumos al managerilor de atunci, și anume că vor face un _joint venture_ cu PUMA, EUROCOPTER sau cu mai știu eu cine.
Ambele visuri s-au năruit și acum mireasa nu mai este curtată, ci este scoasă la vânzare și va fi cumpărată. Care va fi prețul, vom afla, dar care va fi soarta miresei este greu de spus.
Pentru ca totul să meargă ca pe roate la vânzare și pentru ca prețul să fie minim, s-au luat toate măsurile pentru a se demonstra că fabrica se confruntă cu probleme financiare deosebite, că nu poate plăti nici măcar salariile celor 900 de angajați — rețineți, 900 de angajați! —, oameni cu calificare de invidiat și care vor pleca din țară în scurt timp pentru a se angaja în industria Uniunii Europene, fiindcă noi, în mod sigur, nu vom mai produce elicoptere în România niciodată.
Trebuie știut că armata română nu cumpără elicoptere de la ICA Ghimbav, pentru că „sunt prea scumpe”, cu toate că sunt mult mai performante decât cele pe care le achiziționează ei acum. Probabil că fiind jucate la prețuri mai mici, se poate ca fiecare elicopter cumpărat să fie însoțit de o sumă pentru interese personale. Sigur că ICA Ghimbav nu poate vinde elicoptere armatei române în aceleași condiții, fiind firmă cu capital majoritar de stat. Cred că n-ar fi nicio surpriză să se mai descopere vreun dosar cu aventurile achizițiilor armatei, așa cum a fost cu aventurile achizițiilor Poliției Române. Rămâne să se sesizeze Președintele României, pentru că văd că alții nu fac acest lucru.