Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 mai 2009
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Ioan Nelu Botiș
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă președinte. Doamnelor și domnilor deputați,
Toate inițiativele cu caracter social au, cred, un fundament justificat în faptul că foarte multe categorii sociale au goluri legate de faptul că legislația nu acoperă toate problemele și toate nevoile acestor categorii sociale.
Și propunerea înaintată de Grupul parlamentar al UDMR este extrem de corectă, și în cadrul Comisiei pentru muncă și protecție socială am discutat corectitudinea acestei propuneri și cred că este onestă această inițiativă.
Și punctele de vedere exprimate de antevorbitori sunt absolut corecte, pentru că aceste persoane cu handicap au un statut special și, dacă doriți, au și o viață specială, și din acest punct de vedere, cred că noua Lege a pensiilor ar trebui să aibă în vedere asemenea reforme legislative, astfel încât să nu uităm toate aceste categorii care prin goluri legislative au fost lăsate de o parte. Și aș dori să amintesc aici și de indemnizațiile de naștere pentru mamele studente, mamele eleve și cred că una dintre scăpările legislative s-a referit și la persoanele sau se referă la persoanele cu handicap.
Cu siguranță, într-un nou pachet de legi cu caracter social va trebui să regăsim și eliminarea acestor impozite pe pensiile persoanelor cu handicap.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.