Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 octombrie 2017
Declarații politice · respins
Alina Teiș
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă președinte.
Doamnelor și domnilor deputați,
Titlul declarației mele politice de astăzi este „Să facem dreptate pământului”.
Ne aflăm la peste 25 ani de când, odată cu apariția Legii nr. 18/1991, Legea fondului funciar, Parlamentul României a încercat să pună în practică „dreptatea pământului”, adică să redea foștilor proprietari de pământ suprafețele de teren confiscate abuziv de vechiul regim, să reconstituie, prin intermediul comisiilor locale și județene de fond funciar, dreptul de proprietate al acestor oameni, ce îl au natural asupra pământului, ei sau înaintașii lor.
Anii au trecut și cetățenii proprietari, care aveau în jur de 40-50 de ani în perioada 1959–1962, când abuziv pământul a fost comasat în CAP-uri, acum se apropie să își aniverseze centenarul, dacă între timp mulți, foarte mulți nu au trecut în lumea celor drepți.
Stimați colegi deputați,
Una din problemele cel mai adesea reieșite din întâlnirile în teritoriu cu cetățenii a fost și întârzierea punerii în posesie cu pământurile pe care le-au deținut și care, între timp, au ajuns să fie gestionate de către Agenția Domeniilor Statului.
Pe lângă problemele existente în comisiile locale și județene de fond funciar apare, ca factor perturbator, și o agenție a statului care face tot posibilul să întârzie acest proces de reconstituire, chiar și astăzi, la peste 25 de ani de la apariția primei legi a fondului funciar.
Această agenție, deși invocă o proprietate a statului, nu înțelege întotdeauna că nu poți fi proprietar decât în baza unui titlu, iar terenurile proprietarilor deposedați abuziv trebuie redate acestora sau urmașilor.
Sunt dosare de restituire întocmite în baza unor sentințe civile, dar și acestea sunt tergiversate de Agenția Domeniilor Statului, care, de fiecare dată, găsește alte obiecțiuni.
Nu mai trebuie tolerată tergiversarea în această agenție! Nu mai trebuie tolerată concesionarea ilegală a terenurilor și, mai ales, a terenurilor aparținând persoanelor fizice!
Trebuie urgentată trecerea terenului, fost proprietate particulară, din domeniul public în domeniul privat al statului.
Trebuie urgentată întocmirea protocoalelor de predare a terenurilor la comisiile locale de fond funciar, chiar dacă este nevoie de un efort comun al celor două Camere ale Parlamentului de schimbare a legislației funciare.
Să încercăm să redăm satisfacție celor din ce în ce mai puțini, care au luptat pentru întregirea proprietăților confiscate abuziv de la ei sau de la părinții lor.
Să facem dreptate pământului!
Vă mulțumesc.
Deputat al PSD de Mehedinți, profesor Alina Teiș.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .