Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 octombrie 2008
Declarații politice · respins
Șerban Nicolae
Discurs
Vă mulțumesc, doamna președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Sincer, nu credeam că și bugetul Senatului va da prilej pentru discursuri demagogico-electorale legate de dorința unor colegi de a trata cu maximă asceză, eu știu?, funcționarea Senatului României, dar și noi suntem de acord că această chestiune trebuie rediscutată în Biroul permanent, care se va întruni mâine în ședința sa ordinară.
Vom reanaliza toate aceste chestiuni. Nu este inoportun să discutăm despre buget, având în vedere că totuși noi sperăm că bugetul Senatului României, parte a instituției fundamentale numite Parlamentul României, trebuie dat în timp util, astfel încât și Guvernul să întocmească proiectul de buget pe anul 2009 în termenul prevăzut de Constituție.
Pe de altă parte însă, aș face un apel la colegii care sunt brusc cuprinși de, eu știu?, poziții opuse celor exprimate până în prezent, să ne explice ce vom face cu investițiile Senatului în corpul pe care urmează să-l preluăm de la SPP, dacă există interes să ne mai extindem în aceste spații sau dacă ne restrângem activitatea Senatului mai mult față de forma actuală, și atunci, bineînțeles, vom discuta mâine.
Propunerea este una justificată sub aspectul rediscutării. În ceea ce privește oportunitatea de a da o formă finală bugetului Senatului pe anul următor, bineînțeles că ea nu este corectă, deoarece trebuie să ne grăbim în așa fel încât, înainte de a ne încheia activitatea și a ne desfășura activitatea exclusiv în circumscripții electorale, trebuie să dăm Guvernului forma finală pe care să o includă în proiectul de buget.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.