Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 mai 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Aurelia Vasile
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă președinte.
Domnule, că nu v-ați prezentat, secretar de stat, director sau ce sunteți în cadrul Ministerului de Interne, am să vă rog să poftiți, după ce am să vorbesc, să spuneți cine sunteți, că eu nu vă cunosc.
Că se minte în actuala guvernare, începând cu indicatorii economici și cu tot ceea ce se realizează sau nu se realizează, asta o știm și noi, și cetățenii României.
Dar să veniți, domnule, la microfonul acesta și să spuneți că se face restructurarea în minister, în condițiile în care, în expunerea de motive a proiectului de lege prin care doriți să dați afară 10 mii de polițiști, spuneți așa – la punctul 2, Secțiunea 2: „Aceste măsuri nu sunt luate ca urmare a reorganizării ministerului, pentru că acest lucru s-a realizat, ci pentru lipsa fondurilor..., ci pentru a ne încadra în sumele care ne-au fost repartizate din bugetul de stat pe 2011.”, și textul curge.
Deci vă întreb acum: dacă acolo spuneți că s-a terminat restructurarea – și toată lumea știe că se face o schemă cu căsuțe, în care vă stabiliți numărul de salariați, ca să puteți să duceți la îndeplinire schema organizatorică –, cum dați afară, dacă acolo spuneți că ați finalizat restructurarea și că-i dați afară pentru că s-au împărțit prost banii?
Am să vă rog, domnule, să veniți să vă...
Doamna președinte, am să vă rog să îl invitați să ne spună cum se numește și ce funcție are și cum se pupă cele două moduri de exprimare, pentru că atunci când secretarul de stat pentru apărare și ordine publică a venit aici – și aduc aminte colegilor – ne-a spus cam așa: „Eu fac parte din aripa tehnocrată a Ministerului de Interne.” Vrem să știm, dumneavoastră din ce aripă sunteți?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.