Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 februarie 2012
other · adoptat tacit
Ion Tabugan
Intervenții legate de ordinea de zi
Discurs
Vă mulțumesc, doamna președinte.
Dorim retrimiterea la comisie pe motivul că trebuie completată fundamentarea privind comasarea celor două terenuri din județele Mehedinți și Bacău privind terenurile forestiere ale Academiei Române, și cerem, prin aceasta, ministerului de resort – păduri și mediu, prin administratorul autorizat al pădurilor statului – ROMSILVA – să ne prezinte un punct de vedere oficial, să ajungă la comisie, că până la această dată noi nu avem.
Și cer un termen de două săptămâni. Vă mulțumesc.
Vorbește opoziția. Domnul Mihai Voicu, vă rog.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.