Mihai Deaconu

Vă mulțumesc, doamnă președinte. Dragi colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Legea dării în plată, la patru luni după aplicare”.

Legea dării în plată cred că poate fi considerată legea cea mai controversată a acestui an și care a ajuns să fie promulgată de Președintele României după ce în Parlament a fost intens dezbătută și a stârnit și interesul societății civile și al reprezentanților băncilor. Afirm acest lucru în cunoștință de cauză, după sutele de mesaje pe care le-am primit pe adresa de e-mail de la cetățenii interesați, care îmi cereau insistent să votez această propunere legislativă.

Aparent, legea ar trebui să fie simplă și să vină în sprijinul unor consumatori de credite ipotecare imobiliare care nu își mai pot achita ratele, dar care trebuie să îndeplinească niște condiții. Numai că, încă de dinaintea adoptării ei, mai multe rapoarte privind impactul acesteia au apărut și au atras atenția asupra unui fenomen menit să servească intereselor unei categorii restrânse, care, de fapt, prin darea în plată, își poate salva pielea în urma unei afaceri imobiliare care acum nu mai este profitabilă.

Mulțumită studiilor făcute de Institutul de Politici Publice, înțelegem că notificările de dare în plată a imobilelor, deși într-un număr foarte mic, circa 4.000, față de preconizarea inițiatorilor legii, au generat o serie de contestații în instanță și sesizări de neconstituționalitate din partea instituțiilor bancare, care nu văd cu ochi buni această măsură legislativă, fără să se remarce un impact pozitiv asupra politicilor de fond locativ, țara noastră fiind unul dintre puținele state membre ale Uniunii Europene care nu au o politică locativă coerentă.

Institutul de Politici Publice, și citez, „...conchide că Legea dării în plată nu este o soluție pentru românii care nu își mai pot plăti ratele, deoarece presupune costuri suplimentare, iar debitorii rămân fără locuință”. De altfel, potrivit unui sondaj IRSOP, citat în acest raport, 96% din români spun că, dacă ar avea probleme financiare, ar prefera o lege care să oblige banca să negocieze cu debitorii o soluție convenabilă, astfel încât aceștia să-și poată păstra locuința.

Personal, consider că nu aceasta este soluția pentru a rezolva problema spațiului locativ, în special pentru categoriile care nu își pot achiziționa o locuință cu bani cash, deoarece cei care au apelat la un credit imobiliar în trecut, când piața imobiliară era mult mai scumpă, oricum nu vor renunța la locuința cumpărată și pentru care au plătit până acum sume importante de bani, neavând o altă soluție de locuință, iar pentru tineri a provocat o creștere a avansului pe care trebuie să îl achite pentru achiziționarea unei locuințe prin programul „Prima casă”, care este, de asemenea, unul nerentabil datorită creșterii artificiale a prețului locuințelor, conform plafonului stabilit de bănci, și care ar putea deveni la fel de periculos ca și creditele în franci elvețieni.