Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 iunie 2011
Dezbatere proiect de lege · respins
Aurelia Vasile
Discurs
## Vă mulțumesc.
## Doamna președinte,
Este adevărat că, pentru buna desfășurare a activității Guvernului, din când în când, este posibil să existe o urgență, sau pe un proiect de lege întors de la Cameră, pe raportul respectiv, comisia să poată să lucreze.
Dar, ca o obișnuință, pe toate proiectele importante, că ele sunt pentru tăiat salarii, dacă sunt pentru tăiat indemnizația mamelor, dacă sunt pentru dat afară polițiști sau altele, așa cum colegul meu, domnul deputat Călian, a spus acum, că sunt niște directive ale Comisiei Europene care trebuie armonizate în legea românească, aduc după sine dezbaterea unei legi cu un raport pus pe masă în ultima secundă sau cu un singur exemplar la tot grupul parlamentar politic al fiecărui partid.
În aceste condiții, cred că vă dați seama, pentru că am atras atenția de mai multe ori, nu putem să intervenim, nu putem să participăm la dezbateri generale sau la intervenții pe fiecare amendament sau articol din respectivele proiecte de lege pentru că nu cunoaștem raportul. Vreau să vă aduc aminte că legi importante, cele care au fost pentru Ministerul Justiției, la fel, au apărut în ultima secundă pe masa noastră. Probabil că și statutul minorităților va apărea după ce va fi trecut pe ordinea de zi și mi-ar fi plăcut ca colegul meu, domnul deputat Călian, pentru care am tot respectul, în momentul în care a încercat să informeze Camera că este important ca această comisie să lucreze concomitent cu ședințele de plen, atunci când a spus că este foarte important ceea ce ei realizează, să ne spună și tema, să ne spună la ce se referă acele directive sau recomandări ale Comisiei Europene sau ale Parlamentului European și de ce au caracter de urgență legat de politica Guvernului, că este
posibil să ne intereseze și pe noi, în condițiile în care probabil că ne vom trezi cu raportul pe masă în ultima secundă, iar faptul că se obișnuiește acest lucru...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.