Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 iunie 2011
Informare · respins
Gabriel Andronache
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă președinte.
Este vorba despre o inițiativă legislativă care vizează transferul unor terenuri de la Institutul Cartofului Brașov către Consiliul Local al Municipiului Brașov. Această inițiativă legislativă întrunește consensul politic al tuturor deputaților de Brașov, care sunt inițiatori și, prin urmare, există un astfel de consens politic la nivel local. Vă rugăm, din această perspectivă, să susțineți această inițiativă legislativă.
Pe scurt, inițiativa legislativă, după cum vă spuneam, vizează transferul unor terenuri pentru realizarea unui centru de afaceri, care este un proiect major al componentei economice din planul integral de dezvoltare al municipiului Brașov. Astfel, municipiul Brașov, prin Asociația Zona Metropolitană Brașov, a declarat obiectivul ca fiind un obiectiv major, structură care este menită să sprijine legătura directă dintre furnizorii de cunoaștere, adică universități, institute de cercetare științifică, și beneficiarii de cunoaștere, respectiv companii sau firme din Brașov și din zona adiacentă Brașovului.
De asemenea, pe suprafața de teren al cărui transfer îl propunem, în perioada 1960–1970, Institutul de Cercetare pentru Cartof Brașov a edificat blocuri de locuințe care aveau destinația de locuințe de serviciu.
În anul 2002, locuințele pentru care existau contracte de închiriere au fost vândute către cetățenii care locuiau în aceste blocuri, însă, din cauza faptului că terenul nu era intabulat, aceste contracte nu au putut fi autentificate.
Precizăm că este vorba de un număr de 10 blocuri de locuințe, în care locuiesc un număr de peste 200 de cetățeni.
Totodată, propunem transferul unor suprafețe de teren indispensabile pentru realizarea unei noi infrastructuri rutiere în municipiul Brașov, respectiv a tronsonului 3 de ocolitoare, care va elimina traficul greu din interiorul municipiului și va reduce poluarea din oraș.
Subliniez încă o dată că toți deputații de Brașov au semnat această inițiativă legislativă, fapt pentru care vă propunem să sprijiniți și să votați această inițiativă. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.