Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 septembrie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Nicolae Ivășchescu
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă președinte.
Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare abrogarea prevederilor Legii nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă, republicată.
Astfel, prin eliminarea carnetului de muncă, prevederile Legii nr. 130/1999 referitoare la gestionarea carnetelor de muncă de către inspectoratele teritoriale de muncă nu mai sunt de actualitate. Potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 161/2006 privind întocmirea și completarea Registrului general de evidență a salariaților, cu modificările și completările ulterioare, evidența salariaților se realizează de către inspectoratele teritoriale de muncă prin registrul electronic.
Față de cele prezentate mai sus, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale susține aprobarea acestui proiect de lege.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.