Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 mai 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Nicolae Ivășchescu
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă președinte.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare următoarele: diminuarea perioadei de verificare a situației socioeconomice a familiei prin anchetă socială dispusă de primar de la 15 zile la 10 zile de la depunerea cererii de către solicitant, reglementarea acordării dreptului la alocație pentru susținerea familiei începând cu luna depunerii cererii, și nu cu luna următoare, cum era reglementat anterior, respectiv cu luna ianuarie pentru cei care depun cererea în această lună, reglementarea plății drepturilor de alocație pentru susținerea familiei în luna următoare celei pentru care s-a stabilit dreptul, pentru evitarea formării de debite în situația modificărilor în componența familiei și în veniturile acesteia, ce ar putea conduce la acordarea de drepturi nejustificate.
Față de cele prezentate mai sus, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale propune plenului adoptarea proiectului de lege.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.